Home » Natură » O specie nouă de tarantulă albastră strălucește precum un giuvaier

O specie nouă de tarantulă albastră strălucește precum un giuvaier

O specie nouă de tarantulă albastră strălucește precum un giuvaier
Foto: Yuranan Nanthaisong
Publicat: 30.09.2023

O specie nouă de tarantulă găsită în jurul pădurilor din Thailanda strălucește în nuanțe orbitoare. Cum a fost găsită?

Descoperitorii ei au numit această specie nouă de tarantulă Chilobrachys natanicharum și spun că este prima tarantula identificată vreodată care trăiește în mangrovele din Thailanda. Descoperiri ca acestea scot în evidență valoarea conservării acestor habitate naturale, unde specii unice au creat nișe ecologice mici, dar importante.

În urma descoperirii, anul trecut, a primei tarantule din Thailanda despre care se știe că își face casa în tulpini de bambus, o echipă thailandeză condusă de arahnologul Narin Chomphuphuang, de la Universitatea Khon Kaen (Thailanda), s-a îmbarcat într-o expediție pentru a găsi aceste frumuseți albastre.

Primul exemplar, găsit „pe un copac din pădurea de mangrove”

„Primul exemplar pe care l-am găsit a fost pe un copac din pădurea de mangrove”, spune Chomphuphuang.

„Aceste tarantule locuiesc în copaci scobiți, iar dificultatea de a prinde o tarantulă de un albastru electric constă în nevoia de a urca într-un copac și de a o ademeni dintr-un complex de goluri în condiții umede și alunecoase. În timpul expediției noastre, ne-am plimbat seara și noaptea în timpul mareei joase, reușind să colectăm doar două”, povestește cercetătorul.

O specie nouă de tarantulă are un colorit excepțional

Albastrul este una dintre cele mai rare culori care apar în natură. Florile albastre sunt rare; frunzele albastre sunt inexistente. Asta pentru că pigmentul albastru este extrem de rar și greu de făcut de către plante. Majoritatea florilor albastre sunt rezultatul amestecării altor pigmenți, explică Science Alert.

Albastrul poate fi găsit la animale, în primul rând la păsări, pești și insecte precum fluturii. Există mai multe specii de tarantule care au o culoare albastră. În acest caz, albastrul viu nu este rezultatul pigmentului; mai degrabă, este produs prin colorare structurală. Asta înseamnă că structuri minuscule, nanoscopice, reflectă lumina în așa fel încât tarantula strălucește în albastru și violet.

Secretul colorării albastre a tarantulelor a fost descoperit cu doar câțiva ani în urmă și este unul fascinant. Diferite specii de tarantule din întreaga lume, din ramuri îndepărtate ale arborelui genealogic al tarantulelor, toate par să strălucească cu aceeași nuanță vie de albastru electric, chiar dacă nanostructurile responsabile sunt diferite.

Încă nu se știe cum, sau de ce este așa, dar observarea modului în care speciile din diferite habitate sunt modelate și cum își folosesc culoarea albastră poate fi utilă pentru a găsi răspunsurile.

La ce își folosește tarantula aceste culori?

Chilobrachys natanicharum are semne vii de albastru și violet pe picioare, pe pedipalpi și pe chelicere, care strălucesc atunci când păianjenul își ridică picioarele, o postură pe care tarantulele o adoptă în defensivă sau în timpul curtării. Cercetările recente au descoperit, de asemenea, că tarantulele albastre pot percepe culoarea albastră vie a conspecificilor lor.

Acest lucru sugerează că culorile superbe ale lui Chilobrachys natanicharum sunt folosite în comunicarea de la păianjen la păianjen, dar acest lucru nu poate fi deslușit cu siguranță fără studiu suplimentar. Ceea ce știm este că Chilobrachys natanicharum pare a fi una dintre cele mai rare specii de tarantule cunoscute și că pădurile de mangrove în care trăiește sunt amenințate cu defrișările.

„Tarantula de un albastru electric demonstrează o adaptabilitate remarcabilă. Aceste tarantule pot prospera atât în vizuinile arboricole, cât și în cele terestre din pădurile veșnic verzi. Cu toate acestea, când vine vorba de pădurile de mangrove, habitatul lor este limitat la locuirea în golurile copacilor din cauza influenței mareelor”, spune Chomphuphuang.

„Este esențial ca publicul larg să înțeleagă semnificația taxonomiei ca aspect fundamental al cercetării. Taxonomia are un rol vital, variind de la elementul de bază, cum ar fi atunci când oamenii întreabă pe rețelele sociale despre numele unui păianjen, până la efectuarea de cercetări esențiale menite să ferească aceste specii de dispariție”, a încheiat el.

O lucrare care descrie specia a fost publicată în ZooKeys.

Vă recomandăm să citiți și:

La fel ca oamenii, elefanții vor mâncare diferită în fiecare seară

Val de critici pentru ferma de caracatițe. De ce nu este etică activitatea?

Test de cultură generală. Care este diferența dintre smochine și curmale?

Cel mai sudic triton este o specie nouă și deja amenințată

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?